Arzzczz

A la vida nu-i cere nimic.

Víctor Rodríguez Núñez

Eu am aflat despre mare la cinci ani.
Nu mi-a fost frică de valuri
ici de adâncime,
sarea între degetele de la picioare
a fost o senzație pe care am savurat-o.

Sunt atât de multe lucruri și am fost. Corpul meu, acum bătrân, recunoaște diversele lovituri ale valurilor, mareele mării, blândețea vântului și violența sa, îmbrățișarea caldă a pământului, aroma captivantă a sângelui și flacăra nestăvilită a soarelui.

Am venit pe lume pentru a reorganiza particulele dorinței și frumuseții.

Am venit pe lume ca un mecanism apostilat, atrofiat, deformat, dar funcțional. Asta voiam să spun, chiar dacă nu era așa.

hai să ne jucăm cu frunzele că iarna aproape s-a terminat

Clădirile ca ghețari uriași.
Exhala printre mulțime
un abur care putea fi văzut zburând ca o pasăre.
Am întins mâna...
Doar ninge.

Conjugările erau albe și geometrice.
De asemenea, vocalele.
Pot să cred că la fel toată matematica.

Tot ce am văzut nu era nimic mai mult decât forma zăpezii

Claudia Magliano

Cu stele în sânge
și cu un corp atât de ușor...
Așa au început aceste
raze ale soarelui de ianuarie.

Păsărelele a trebuit să asculte de instinctul său
cînd a văzut că fructul a căzut din nou pe pământ.
Era floarea și fructul premoniția cuibului.
Sunt ierburi uscate, fructul putrezit
și un fantomă slabă a florii
ultima vedere a păsărelei
înainte de a începe zborul.

Păsările nu văd ironia cuibului:
vreau să crească și să-și vadă copiii
supra resturilor a ceea ce deja s-a ofilit...

El pajarito nu încetează să se uite
a picioarele copacului,
a pământul
a uneori cald,
a uneori rece.

Ieri își amintea de o floare cu murmur dulce
care a căzut repede pe pământ fără să spună un cuvânt.
A venit dimineața și era fructul disperat
ce s-a încurcat în interiorul său
așa că a ieșit să caute iarbă uscată,
ideea cuibului s-a vărsat în capul său.

Deci tristețea e ca aerul de sub aripile sale.
Păsărea mică nu mai plânge, doar a rămas în picioare.
Ramă, verdele frunzelor, răsturnul, albinele
sunt produse secundare care nu-i pasă

Un pajarito plânge iarna de pe ramură, dar încă de mic vedea cum după-amiaza agonizează;
natura îl învăța foarte devreme această acceptare, această dragoste pentru dor.

Masca
albastru
negru
roz
și alb.

Șervețelul roșu funcționează și...
O stringă,
O pic de politică de asemenea.

poezie și criptomonede
poet și tokeni
aici ochii tăi și cuvintele mele
trader și răbdare
Profit și datorie
tori și urși

Deja-ți săruturile la ușa care dă în grădină.
Mă voi întoarce altă zi. Poate cu soarele de primăvară...
Mă îmbată privirea ta de floare și miere.
Încă o dată sunt un puls rătăcitor
care se împiedică de bălți și pietre.
Te văd venind și plecând ca ziua la noapte.
E dulce să mesteci singurătatea
sitând afară în grădină.

Sper să te întâlnesc așa cum te amintesc:
zâmbind cu privirea mai clară decât soarele.

Uneori ochii mei
îmi spun
'cauzele sunt adevărate și clare'
și în secunda următoare sosește o pescărușă
o un stilt
o chiar și un pinguin
pentru a clarifica acele ape false
pe care ochii mei
credeau că le văd